economie circulara

Studiu DEEE_RM

A fost publicat Studiul privind generarea și gestionarea DEEE la nivel național, 2022

A.O. EcoDigital prezintă rezultatele Studiului privind generarea și gestionarea DEEE-urilor în Republica Moldova, realizat în cadrul proiectului “Reciclăm DEEE și realizăm ODD” implementat cu suportul Programului de Granturi mici GEF SGP Moldova, UNDP Moldova, în perioada martie 2021- mai 2022. Studiul prezintă o imagine de ansamblu a sectorului de management a DEEE-urilor la nivel național prin prisma preferințelor de consum și a practicilor actuale de gestionarea a EEE-urilor și deșeurilor rezultate

A.O.EcoDigital anunță lansarea Campaniei naționale “Moldova reciclează DEEE-uri”

Potrivit datelor ONU, în anul 2021, fiecare persoană produce în medie 7,6 kg de deșeuri electrice și electronice (DEEE), ceea ce înseamnă că vor fi generate 57,4 milioane de tone în întreaga lume. Doar 17,4% din aceste deșeuri electronice care conțin un amestec de substanțe dăunătoare și materiale prețioase vor fi înregistrate ca fiind colectate, tratate și reciclate corespunzător, restul din păcate ajung a fi gestionate necorespunzător prin eliminare în amestec cu gunoiul menajer sau aruncate în locuri interzise. Problema

UE// Proiectul “Gestionarea deșeurilor solide cu implicarea comunității din r-ul Strășeni” a fost finalizat cu succes!

La data de 27 septembrie, în incinta Primăriei mun. Strășeni s-a desfășurat Conferința de finalizare proiectului “Gestionarea deșeurilor solide prin implicarea activă a comunității” raionul Strășeni. Proiectul a fost implementat de  A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor în cadrul Programul de Granturi Locale al UE ,,Fii schimbarea: Cetățeni implicați – Comunități durabile!”, lansat prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Activitățile acestui proiect au fost

O mai bună gestionare a deșeurilor ne poate ajuta să realizăm Obiectivele de Dezvoltare Durabilă

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a lansat în 2015 mai multe Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), 17 la număr, care până în anul 2030 au drept scop de a îmbunătăți situația economică, socială, climatică, energetică etc, în 170 de țări și teritorii ale lumii, printre care și Republica Moldova. Iar rolul de implementator al obiectivelor îl are Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în calitate de agenție de dezvoltare a ONU. Soluționarea unei probleme va duce la soluționarea altor 12 Dintre

Numărul punctelor de colectare a deșeurilor electrice și electronice va crește, cu sprijinul PNUD și GEF

Numărul punctelor de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice va crește de la 128 la 200, datorită unui nou proiect dedicat managementului e-Deșeurilor, care a fost lansat azi, 18 martie 2021, de Ziua Globală a Reciclării. Punctele vor fi amenajate în Chișinău și alte localități din țară. Proiectul „Reciclăm e-Deșeurile, realizăm Obiectivele de Dezvoltare Durabilă” este implementat de A.O. EcoDigital cu suportul financiar al Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD Moldova,  în parteneriat cu A.O. Asociația pentru

Peste 90 % din plasticul produs nu este reciclat! Efectele negative având un impact enorm asupra sănătății și mediului

Ce este PLASTICUL? „Plastic” este un termen umbrelă care cuprinde o gamă largă de materiale realizate din compuși organici semi-sintetici sau sintetici. Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC) definește materialele plastice ca „materiale polimerice care pot conține alte substanțe pentru a îmbunătăți performanța și / sau a reduce costurile”. Aceste materiale foarte maleabile pot fi turnate în obiecte solide cu o multitudine de forme și dimensiuni. Plasticul este fabricat din petrol, benzină, gaze naturale şi cărbune (resurse neregenerabile). Cea

Dialog online: Tranziția spre o economie circulara în Republica Moldova

Astăzi, pe platforma Comitetelor pentru Antreprenoriat Sectoriale ale CCI a RM, Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor la invitația Camerei de Comerț și Industrie a continuat dialogul pe dimensiunea gestionării eficiente a deșeurilor de această dată cu genericul ”Tranziția spre o economie circulara în Republica Moldova”. Membrii CCI – producatori care au participat la evenimentul online, au fost informati despre conceptul de economie circulară – ca model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor

“E nevoie de driveri în EDUCAREA unei atitudini PRO mediu”, Conferința “DeeeEDU”, din 15.10.2020

Astăzi, 15 octombrie, A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor a demarat Conferința online “DeeeEDU: Prin EDUcație salvăm noile generații” cu scopul de a pune în discuție cele mai stringente probleme ce țin de gestionarea DEEE-urilor și noile provocări odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19 și respectiv creșterea și mai accelerată în următorii ani a cantităților de DEEE-uri generate, asta în condițiile în care ratele de reciclate se mențin foarte mici. În cadrul evenimentului au participat mai mulți experți în domeniu din