Dialog online: Tranziția spre o economie circulara în Republica Moldova

Astăzi, pe platforma Comitetelor pentru Antreprenoriat Sectoriale ale CCI a RM, Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor la invitația Camerei de Comerț și Industrie a continuat dialogul pe dimensiunea gestionării eficiente a deșeurilor de această dată cu genericul ”Tranziția spre o economie circulara în Republica Moldova”.

Membrii CCI – producatori care au participat la evenimentul online, au fost informati despre conceptul de economie circulară – ca model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. Economia circulară este diferită modelului economic tradițional care constă în ”cumpăr-consum-arunc”.

În esență, acest model se referă la reducerea la minimum a deșeurilor. Și atunci când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele componente ale acestuia urmează a fi păstrate în cadrul economiei de cât mai multe ori este posibil. Aceste componente pot deveni materii prime, fiind refolosite și având o nouă valoare.

Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a subliniat importanța schimbării către o economie circulară, menționând că aceasta va genera o multitudine de beneficii, precum reducerea presiunii asupra mediului; protejarea și creșterea cantității de materii prime; încurajarea inovării și creșterea locurilor de muncă.

Aurelia Bahnaru, Președinte al Asociației pentru Valorificarea Deșeurilor și Igor Șeremet, lector universitar la Facultatea de Drept a USM, au făcut o introducere în termenul de economie circulară și în tipurile ierarhice ale deșeurilor. Conform agendei, principalele subiecte discutate în cadrul dialogului online vizează managementul deșeurilor în economia circulară, viziunea circulară pentru o afacere verde și sustenabilă și proiectarea modelelor de afaceri pentru o economie circulară. Modelul de consum linear aplicat la nivel național prin care suntem deprinși să producem-consumăm-aruncăm a rezultat a fi total nesustenabil, mai ales în contextul în care nu putem gestiona corect volumul mereu în creștere a deșeurilor generate. În acest context, a devenit absolut necesară decuplarea creșterii economice de consumul de resurse. De remarcat, această decuplare este posibila prin reducerea consumului de surse primare în procesul de producție prin refolosirea produselor, respectiv prin extinderea ponderii materialelor reutilizate și reciclate.

Participanții la dialog au făcut cunoștință cu cele 5 modele de afaceri bazate pe economia circulară:

1.Consumabile circulare – în acest model de afacere, bunurile nu își termină viața cu clienții, ci fac parte din lanțul de aprovizionare al companiei. Cel mai simplu model de economie circulară pentru orice organizație este să procure materiale, bunuri și energie provenite din surse regenerabile;

2. Ciclul de viață extins al produsului – în acest model de afacere, produsele sunt construite ca să dureze, iar piesele produsului să poată fi dezasamblate și reasamblate cu ușurință pentru întreținere și reparații;

3. De la produs la serviciu – în acest model de afacere, articolele sunt vândute ca un serviciu comercializat în mod tradițional ca produs. De exemplu, furnizarea unui fotocopiator de birou bazat pe costul unei fotocopii, mai degrabă decât pe cumpărarea mașinii;

4. Recuperarea / reutilizarea deșeurilor – în acest model de afacere, cererea totală pentru material poate fi redusă, practicând o gestionare mai eficientă a deșeurilor, obținând același rezultat final cu mai puține categorii de materii prime. Este important de a preveni deșeurile atât în procesul de producție, cât și în ceea ce privește consumul la locul de muncă.

5. Platforme de partajare – în acest model de afacere un rol important revine utilizării eficiente a platformelor și a datelor importante, care permit companiilor să-i conecteze pe aceia care oferă servicii cu cei care caută servicii.

De ramarcat, potrivit studiului CIRCULAR ECONOMY AND ENVIRONMENTAL PRIORITIES FOR BUSINESS, cele mai de impact sectoare ale economiei naționale sunt agricultura și industria alimentară, precum și sectorul construcțiilor, respectiv este necesară dezvoltarea și consolidarea unei sinergii industriale pentru a reuși regândească actualului model de proiectare, producere, livrare produse, astfel încât acesta să consume cât mai puțină materie primă și să genereze cât mai puține deșeuri.

De menționat ca aceasta este al 3-lea eveniment organizat de CCI in parteneri at cu Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor, astfel, membrii CCI, au beneficiat de informații detaliate despre revederile cadrului legal național, dar și despre bunele practici internaționale în domeniul valorificării deșeurilor. Pentru anul viitor, CCI și propune să continue această serie de ședințe și sa acorde asistența practică companiilor în implementarea metodelor moderne de valorificare a resurselor.