În perioada 17 – 21 septembrie 2021, A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor a organizat 3 workshop-uri online privind aplicarea principiului „Poluatorul plătește: aspecte practice și legale” cu implicarea comunității din cele 6 localități (mun. Strășeni, com. Lozova, s. Sireți, s. Negrești, s. Scoreni și s. Vorniceni) beneficiare a proiectului “Gestionarea deșeurilor solide prin implicarea activă a comunității”. Expertul antrenat în realizarea acestor workshop-ui, Dul Igor ȘEREMET, a prezentat și argumentat importanța cunoașterii și respectării principiului “poluatorul plătește”, drepturile consumatorilor și obligațiile agenților economici producători de deșeuri, aspecte practice și legale privind funcționalitatea serviciului de salubrizare, etc.

Este cert că deșeurile reprezintă o sursă de poluare a aerului, a apei și a solului. În acest sens cadrul legislativ al UE și cel național privind deșeurile urmărește aplicarea corectă a „ierarhii a deșeurilor” pentru a reduce deșeurile și pentru a folosi deșeurile inevitabile ca resursă.
Conform art.3 alin.(2) din Legea nr.209/2016, Aplicarea ierarhiei deşeurilor, şi respectarea acesteia sînt obligatorii pentru toţi subiecţii implicaţi în gestionarea deşeurilor, asigurînd prevenirea generării deşeurilor şi gestionarea eficientă şi eficace a deşeurilor, astfel încît să se reducă efectele negative ale acestora asupra mediului.
La moment, potrivit datelor prezentate de operatorii de salubritate din raionul Strășeni și APL-uri, tarifele pentru colectarea și transportarea deșeurilor menajere solide nu includ cheltuielile pentru depozitarea deșeurilor la gunoiște, pentru procurarea și întreținerea tomberoanelor, pentru dezinfectarea tomberoanelor și a platformelor, pentru construcția și întreținerea platformelor de acumulare a deșeurilor. În acest context, întru asigurarea continuității serviciilor de colectare a deşeurilor, prin intermediul workshop-urilor organizate s-a urmărit explicarea rolului acestor tarife și încurajarea cetățenilor să plătească tariful local de salubrizare. Nu în ultimul rând s-a discutat și despre avantajele mecanismului de responsabilitate extinsă a producătorului reglementat legal la nivel național și posibilitatea de colaborare a APL-urilor și a întreprinderilor municipale cu producătorii de deșeuri.
A.O. “Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene, lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru regiunea Centru este Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER în parteneriat cu Asociația Obștească Agenția pentru Dezvoltare Regională „Habitat” (AO ADR ”Habitat”).