Articol

UE// Gala de premiere a celor mai activi participanți în campania “Spune NU poluării cu Plastic”

Detalii

Data publicării
14/06/2021
Autor
Bahnaru Roman e-Circular

Sâmbătă, 12 iunie, Parcul “Mihai Eminescu” din mun. Strășeni a găzduit un eveniment deosebit, Gala de premiere a celor mai activi și responsabili ambasadori din cadrul Campaniei “Spune NU poluării cu Plastic”, eveniment parte a proiectului  “Gestionarea deșeurilor solide prin implicarea activă a comunității din raionul Strășeni” implementat de  A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor, în perioada septembrie 2020 – august 2021, în 6 localități ale raionul Strășeni (mun. Strășeni, satul Scoreni, comuna Lozova, satul Vorniceni, satul Negrești și satul Sireți).

Evenimentul a reunit un număr impresionant de persoane, de diferite vârste, în special copii, părinți și cadre didactice care s-au implicat activ pe durata derulării campaniei, martie – mai 2021 și care au reușit să se bucure și să împărtășească cu întreaga comunitate rezultate frumoase realizate pe parcursul ultimelor 3 luni, o mare parte din care, sunt publicate pe pagina de grup a proiectului Spune NU poluării cu PLASTIC. În total, peste 90 cadre didactice și peste 1600 copii și elevi din 12 instituții de învățământ preșcolar, liceal și gimnazial, au însușit prin intermediul proiectului și a campaniei un comportament eco-responsabil, implicându-se în reducerea poluării cu plastic și promovarea beneficiilor colectării separate a acestor deșeuri.

Gala  a fost deschisă cu un cuvânt de salut din partea dnei Ala REVENCO, Director de proiect „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, care a prezentat obiectivele și misiunea Programului de granturi locale al Uniunii Europene “Fii schimbarea: Cetateni implicati – comunitati durabile”, a cărui beneficiar este și A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor și de dna Valentina CASIAN, Primar mun. Strășeni, gazda evenimentului, care a reiterat importanța unor astfel de proiecte pentru comunitate și desigur a apreciat munca și implicarea ambasadorilor în susținerea și implementarea cu succes a campaniei pentru o localitate mai curată și mai puțin poluată de plastic.

Conform agendei, evenimentul a continuat cu recitale de cântece și poezii „Omul este vinovat, “Încotro”, “Bolnav este Pământul”, “Cât trăim pe acest Pământ”, flasmob „Alfabetul plasticului”, ansablul de dans Lozioara, etc. Evenimentul a prins culoare și mult farmec datorită unei impresionante expoziții eco, prezentate de cadrele didactice și elevii din cadrul mai multor licee și grădinițe din localitățile beneficiare a proiectului.

Mult gust și stare de bine în cadrul galei a fost oferit de partenerii evenimentului, compania Sandra Ice Cream Moldova care a pus la dispoziția participanților,  înghețată delicioasă și companiei  Coca-Cola HBC Moldova care a oferit sucuri fresh pentru copii și apă pentru toți invitații. Totodată, evenimentul a fost susținut și de A.O. EcoDigital și Eco Recycling SRL, cu voluntarii din partea Colegiului de Ecologie,  care au organizat o tombolă cu diverse premii pentru cei care s-au debarasat de deșeurile electrice și electronice.

Dna Aurelia BAHNARU, director de proiect, a finalizat evenimentul cu premierea tuturor ambasadorilor reciclării, pentru efortul depus și responsabilitatea de care au dat dovadă. Pe această cale, mulțumind primarilor din localitățile beneficiare, care au fost promotorii și susținătorii acestui proiect din momentul lansării, fapt care a demonstrat repetat rolul APL-urilor în mobilizarea comunității.

A.O. “Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor” este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene, lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru regiunea Centru este Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER în parteneriat cu Asociația Obștească Agenția pentru Dezvoltare Regională „Habitat” (AO ADR ”Habitat”).

Articole similare

trage