Proiect

Apă curată pentru toți

Prin proiectul implementat se propune îmbunătățirea accesului la apă potabilă și servicii de canalizare în localitățile rurale din raionul Strășeni, prin extinderea infrastructurii și creșterea conștientizării comunitare privind utilizarea durabilă a resurselor de apă.

Detalii

Statut Proiect în curs de desfășurare
Categorie Economie circulară, Educare și informare, Management Deșeuri
Implementat cu suportul Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ)
Durata proiectului 12 luni
Perioada de implementare 2024-2025

Despre proiect

În perioada 2024-2025, A.O. Centrul de instruire și consultanță E-Circular printr-un contract de Grant semnat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) va implementa Proiectul „Apa curată pentru toți” în 4 localități din r-ul Strășeni (satul Sireți, comuna Lozova, satul Zubrești și comuna Pănășești). Proiectul va avea un impact asupra direct asupra 19.045 de locuitori și 6.718 gospodării din localitățile beneficiare.

Prin proiectul implementat se propune îmbunătățirea accesului la apă potabilă și servicii de canalizare în localitățile rurale din raionul Strășeni, prin extinderea infrastructurii și creșterea conștientizării comunitare privind utilizarea durabilă a resurselor de apă.

Obiectivele proiectului sunt pe deplin aliniate cu toate cele 4 Planuri de Îmbunătățire a Serviciilor (PIS) dezvoltate în cadrul Programului „EU4Moldova: Comunități Locale” pentru îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare 2023 – 2024 pentru fiecare dintre cele 4 localități. Pe baza acestor planuri, au fost identificate mai multe soluții pentru dezvoltarea infrastructurii, eficiența serviciilor și implicarea comunității:

  • Extinderea rețelelor și facilităților de alimentare cu apă, cu un accent specific pe comunitățile subdeservite și vulnerabile.
  • Promovarea soluțiilor tehnice pentru îmbunătățirea calității apei în instituțiile publice prin instalarea de filtre cu osmoză inversă.
  • Desfășurarea de campanii de conștientizare și programe educaționale pentru a informa comunitățile, inclusiv persoanele din grupuri vulnerabile, despre importanța apei curate, a practicilor de igienă și a utilizării și întreținerii corecte a surselor de apă.
  • Organizarea de instruiri în toate școlile pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la impactul utilizării apei și gestionării necorespunzătoare a deșeurilor asupra mediului.
  • Încurajarea practicilor durabile pentru protejarea surselor de apă și reducerea poluării.
  • Promovarea colaborării cu organizațiile non-guvernamentale, afacerile locale, autoritățile publice locale și agențiile guvernamentale pentru a crea un efort colectiv în abordarea provocărilor legate de apă.

Implementarea soluțiilor propuse implică inițiative comune, partajarea resurselor și strategii coordonate. Unele motive importante pentru protejarea surselor de apă potabilă în localitățile beneficiare prin activitățile planificate sunt:

  • Apa potabilă sigură este esențială pentru prevenirea de boli, care pot avea un impact semnificativ asupra sănătății, în special în populațiile vulnerabile, cum ar fi copiii și vârstnicii.
  • Prevenirea economisește bani, deoarece este mult mai ușor și mai ieftin să păstrăm apa curată decât să încercăm să o curățăm după ce a fost poluată.
  • Prin asigurarea unei surse de apă durabile, comunitățile pot sprijini creșterea și dezvoltarea economică, reducând în același timp degradarea mediului.

Obiectivele și activitățile proiectului vor contribui la îmbunătățirea rezultatelor pentru indicatorii Agendei 2030 (ODD 6 – Apă curată și igienă, ODD 11 – Orașe și comunități durabile, ODD 12 – Consum și producție responsabile) și indicatorul 10 al Moldovei Europene 2030 – Asigurarea unui mediu sănătos și sigur prin îmbunătățirea calității apei, aerului și solului.

Alte proiecte

Descoperă alte inițiative axate pe economia circulară și gestionarea sustenabilă a deșeurilor în Republica Moldova.

MISRA proiect_REP

Prin proiect A.O. E-Circular își propune să ofere asistență, mentorat și instruiri agenților economici din diferite regiuni ale Republicii Moldova cu referire la implementarea mecanismului REP și conformarea la cerințele legale în acest domeniu.

cover e-circular page (7)

A.O. E-Circular, furnizor acreditat de servicii de instruire la nivel național, dezvoltă un nou program de formare în cadrul programului RECONOMY, intitulat „Practici Sustenabile și Economia Circulară în Industria Textilelor și Îmbrăcămintei.” Acest program sprijină tranziția către practici ecologice și eficiente în sectorul T&Î, oferind oportunități economice și dezvoltarea de competențe verzi pentru femei, tineri și IMM-uri.

cover-website_1

Proiectul își propune să crească gradul de conștientizare privind problemele generate de deșeurile din plastic la nivel național și să promoveze practici sustenabile pentru prevenirea și gestionarea acestora. Proiectul se concentrează pe educarea populației despre impactul deșeurilor din plastic asupra mediului și despre costurile asociate cu gestionarea lor.