Articol

Problema deşeurilor rămâne nerezolvată

Detalii

Data publicării
26/09/2019
Autor
Bahnaru Roman e-Circular

Ultima data subiectul incinerării deșeurilor a fost discutat în Parlament în iulie 2016. Atunci a fost adoptată Legea privind deșeurile, însă prevederile, care ar permite incinerarea, nu au fost incluse. În plus, art. 17 din lege, interzice incinerarea și coincinerarea deșeurilor de orice tip, cu excepția celor medicale.

Definiţia spune că incinerarea este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea lor, produsele obţinute fiind căldură, gaze, abur și cenușă. Pot fi incinerate atât deșeurile solide, cât și cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată la eliminarea anumitor deșeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activități medicale. La nivel industrial, incinerarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase este controversata, deoarece poate produce emisii de substanţe, care să polueze aerul, apa şi solul şi să aibă efecte negative asupra sănătăţii umane. De aceea sunt impuse condiţii de exploatare şi cerinţe tehnice stricte, filtre complexe şi măsurarea continuă a emisiilor în aer şi în apă.

Poza: Gunoiștea neautorizată fumegând, comuna Onişcani, 07.05.2019

Ex-deputata Violeta Ivanov, cea care a fost şi la cârma Ministerului Mediului,  a militat pentru faptul ca modificările privind permisiunea incinerării deșeurilor să nu fie adoptate. Într-un interviu oferit pentru  Radio Europa Libera, Violeta Ivanov a declarat că „Cea mai bună soluție pentru Republica Moldova este colectarea separată a deșeurilor, reciclarea și fracția ce rămâne trebuie să fie compostată, supusă fermentării, astfel vom obține biogaz”. Ea susținea că în Republica Moldova practic toate deșeurile pot fi reciclate.

În prezent, în Republica Moldova, doar în capitală se sortează şi reciclează deşeurile.  Totuşi, mai mult de jumătate din tot volumul deșeurilor din Chişinău  ajung la gropile de gunoi și sunt înhumate. În timpul acestui proces nu sunt respectate normele sanitare și toate deșeurile ajung să polueze atât solul, cât și apele subterane.

Poza: Gunoiștea fumegând, în apropierea or.Chişinău, 28.04.2019

Irina Balica, managera companiei de sortare ABS Recycling, spune că în prezent deșeurile se sortează pe 12 categorii, dintre care 7 sunt diferite tipuri de plastic, urmând apoi cartonul, sticla, metalul.  O mare cantitate de gunoi reprezintă fracția organică care este generată la bucătărie. O parte din deşeuri, însă, nu  poate fi nici sortată şi nici  reciclată – aceasta are denumirea de RDF. „Fracția organică ar putea fi compostată și ar însemna un fertilizant foarte bun pentru sol. Iar fracția RDF, care constituie 10-15% din totalul deșeurilor sortate la uzină, ar trebuie incinerată, pentru a genera energie electrică pentru tot municipiul Chișinău”, menționează Irina Balica.

La Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului aflăm că, pe durata a şase ani, din 2010 şi până în 2016, au fost înaintate propuneri de modificare  legislativă, inclusiv pentru permiterea incinerării deşeurilor, dar nu au fost aprobate în nici o legislatură.

„În acest timp, în Parlament, datorită proiectului Twinning, gestionat de –Parlamentul European,  o comisie alcătuită din experți locali și din Europa Acestea au analizat legea, au apreciat-o ca fiind bună şi au completat cu unele mici modificări. Chiar şi aşa, după toate eforturile depuse, parlamentarii au spus că legea nu va trece, pentru că nu are susținere. Astfel, nici până astăzi nu avem prevederi privind incinerarea deşeurilor”, menţionează Ludmila Marduhaeva, consultantă principală în Direcția politici de management al deșeurilor şi substanțelor chimice din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Dacă se permite incinerarea deșeurilor medicale ar trebuie să existe şi reglementarea acestui proces – să fie stabilite norme privind emisiile substanțelor ce provin de la ardere, cerințe pentru controlul emisiilor, norme ecologice, ceea ce însă lipseşte, menționează  specialista.

Ludmila Marduhaeva spune că în prezent deșeurile provenite de la instituțiile medicale sunt arse, chiar de instituții, pe teritoriul acestora, fără să se respecte normele de protecție a mediului înconjurător. În cel mai bun caz deșeurile sunt arse în sobe, iar alții le ard direct pe pământ. Astfel de modalități de ardere sunt inadmisibile, pentru că generează riscuri pentru aer, apa, sol, fauna şi floră.

De asemenea, deșeurilor medicale sunt evacuate şi la poligoane, ce este foarte nociv pentru mediul înconjurător, pentru că ele sunt foarte toxice. La unele poligoane deșeurile sunt arse sau se auto-aprind, intrând în reacții chimice cu alte deșeuri, degajând un fum dăunător, emanând toxine periculoase pentru sănătate şi mediu.

Practica Uniunii Europene pune în capul mesei reîntoarcerii deșeurilor în uz industrial prin reciclarea acestora şi doar  o mică parte este arsă. Se mizează mult pe reciclare. De asemenea, se promovează necesitatea reducerii poligoanelor. Se crede că poligoanele ne scăpă de gunoi, dar, de facto, ele sunt un focar de infecție pe suprafeţe foarte mari. Aceste poligoane trebuie necultivate când mai sunt în stare să mai primească deșeuri. De aceea, în UE s-a ajuns la o soluție mixtă: poligon, compostare, reciclare, reutilizare, incinerare. Şi aceasta contribuie la dezvoltarea economică.

„În acordurile internaționale la care este parte şi Moldova se stipulează lista deșeurilor care sunt acceptate pentru incinerare în sobele de la uzinele de cauciuc. Am avut o asemenea experiență la uzina „Lafarge” din Rezina. Acolo arderea a fost permisă în etapă de testare. Dar legea nu a fost modificată şi agentului economic nu i-a fost prelungită autorizarea. Ei intenţionau să continue arderea anvelopelor uzate şi, de asemenea, deșeuri menajere. Dar nu pot din cauza legii,” a mai adăugat  Ludmila Marduhaeva.

„Deșeurile ar trebui arse în anumite condiții. Nu cum se produce acum: oamenii dau foc unde vor, chiar dacă este interzis. Pe pământ arderea nu se permite, aceasta dăunează foarte mult fertilităţii solului. Arderea şi incinerarea trebuie să aibă loc în condiții speciale. Într-o uzină special amenajată”, remarcă Elena Mărgineanu, coordonatoare de proiect, Centru Naţional de Mediu.

Fiecare ţară are un management propriu al deșeurilor. În unele orașe deșeurile se sortează când ajung la uzina de reciclare. În Suedia, de exemplu, fiecare sortează separat deșeurile. Hârtia şi cartonul se reutilizează, materialele de construcție – la fel, metalul se prelucrează. Dacă le amesteci pe toate şi le arzi se emană un fum extraordinar de toxic, spune Elena Mărgineanu.

Păreri împărţite, management al deşeurilor defectuos. Autorităților noastre le este greu să ea o decizie corectă. Investițiile necesare sunt prea mari, populația nu se lasă implicată în procesul sortării deșeurilor.

În timp ce demnitarii nu pot găsi o soluție adecvată pentru soluționarea problemei deșeurilor, oamenii o rezolvă cum știu mai bine – răspândind gunoi peste tot unde apucă.

Autor: Maria TANASEV, Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism

Articole similare

trage