Article

Din 7 mai lansăm o nouă ediție a cursului „Raportarea de sustenabilitate – ESG, CSRD și ESRS”

Details

Publish date
29/04/2025
Author
Aurelia

Centrul de Instruire și Consultanță E-Circular anunță organizarea unei noi ediții a cursului „Raportarea de sustenabilitate – ESG, CSRD și ESRS”, care va avea loc în datele de 7, 13 și 15 mai 2025.

Acest program de formare este dedicat reprezentanților din toate sectoarele economice care doresc să înțeleagă noile cerințe privind sustenabilitatea, să se conformeze legislației și să transforme aceste obligații într-un avantaj strategic pentru afacerea lor.

În contextul noilor reglementări, inclusiv Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017, entitățile mari cu peste 500 de angajați sunt obligate să includă o declarație nefinanciară in the Raportul conducerii, care să reflecte impactul activității asupra MEDIULUI, aspectele SOCIALE, respectarea drepturilor omului și măsurile anticorupție.

Nu în ultimul rând reglementările la nivel european privind Raportarea ESG extind aceste cerințe, afectând tot mai multe întreprinderi – inclusiv IMM-urile, care chiar dacă nu sunt încă obligate prin lege să raporteze, se confruntă cu cerințe din partea partenerilor, clienților și investitorilor de a demonstra responsabilitate și transparență în domeniul mediului, social și al guvernanței, pentru a-și menține credibilitatea și accesul pe piețele internaționale.

De ce este important să participați?

  • Pentru că raportarea de sustenabilitate nu mai este opțională — este o condiție esențială pentru credibilitate, acces la finanțare și competitivitate.
  • Pentru că o raportare bine realizată poate atrage noi investitori, clienți și parteneri, consolidând reputația companiei.

Cui se adresează cursul?

  • Managerilor de sustenabilitate
  • Specialiștilor în raportare, conformitate și contabilitate
  • Consultanților în afaceri și dezvoltare durabilă
  • Reprezentanților IMM-urilor care doresc să integreze sustenabilitatea în strategia de afaceri
  • Oricărei persoane interesate să aplice standardele ESG/CSRD în practică

Locurile sunt limitate! Detalii despre program, traineri și înscriere sunt disponibile aici: https://e-circular.org/cursuri/esg-raportarea-de-sustenabilitate/

Related articles

drag