Astăzi, 19 octombrie, A.O. Centrul de instruire și consultanță “E-CIRCULAR” în parteneriat cu A.O. „EcoDigital” a organizat ATELIERUL ONLINE „Ziua internațională a DEEE: Reciclează totul, indiferent cât de mic”, eveniment dedicat campaniei internaționale de sensibilizare legate de deșeurile electronice.
În anul 2022, Ziua Internațională a Deșeurilor Electronice (#ewasteday) serbată anual la data de 14 octombrie se axează pe deșeurile electronice mici, sub sloganul „Reciclează totul, indiferent cât de mic!”. Aparatele electrice și electronice mici, aflate la sfârșitul duratei de viață, reprezintă o provocare semnificativă. ONU a estimat că în 2019, peste 24,5 milioane de tone de deșeuri electronice mici au fost produse în întreaga lume. Aceasta reprezintă 40% din cele 57 de milioane de tone de deșeuri electronice care apar la nivel global. Dacă cantitatea acestor deșeuri mici continuă să crească în același ritm cu deșeurile electronice totale (aproximativ 3% pe an), aceasta va ajunge la 29 de milioane tone până în 2030. Datorită dimensiunilor lor mici, articolele precum telefoanele mobile, periuțele de dinți electrice și camerele foto sunt adesea aruncate incorect și reprezintă o proporție semnificativă din 8% din toate deșeurile electronice care sunt aruncate în coșurile de gunoi, care sunt ulterior depozitate la groapa de gunoi sau incinerate. Aceasta înseamnă că materiile prime importante pe care le conțin nu pot fi extrase și se pierd. În Europa, până la 1,4 kg de deșeuri electronice per locuitor ajung în amestec cu gunoiul menajer. Pe lângă asta, micile electrocasnice sunt ușor de depozitat și uitate în sertare, dulapuri, garaje, subsoluri și mansarde. Într-o gospodărie europeană, aproximativ 5 kg de dispozitive electronice nefuncționale per persoană sunt în prezent depozitate incorect și pentru perioade nedeterminate.
La nivel de țară, datorită suportului oferit de Programul de Granturi Mici al GEF, de-a lungul anilor au fost implementate cu succes mai multe campanii de colectare și reciclare a DEEE-urilor, sensibilizare a populației, precum și realizarea de studii despre situația DEEE-urilor în Republica Moldova. Un astfel de studiu a fost realizat în cadrul proiectului „Reciclăm DEEE și realizăm ODD”, iar repere din acest studiu au fost prezentate astăzi de d-ul Roamn BAHNARU (A.O. EcoDigital), dumnealui menționând faptul că în Republica Moldova, din totalul de DEEE-uri aruncate de populație la coșul de gunoi, 34 % sunt DEEE-uri mici. Întregul studiu îl găsiți aici: https://e-circular.org/wp-content/uploads/2022/06/Studiu-privind-generarea-si-gestionarea-DEEE-in-Republica-Moldova.pdf. D-ul Roman a discutat și despre cum digitalizarea gestionării DEEE-urilor contribuie direct și pozitiv la protecția mediului, de ce dezvoltarea competențelor verzi de către poluatori reprezintă instrumentul cheie în reducerea poluării cu DEEE și instrumente necesare pentru creșterea ratelor de colectare.
Dna Rodica GUZUN a prezentat experința Colegiului de Ecologie în promovarea educației sustenabile în rândul elevilor, ca instrument cheie pentru reducerea poluării cu DEEE. Un exemplu frumos în acest sens a fost și amenajarea Clasei Laborator DEEE cu suportul Programului de Granturi mici GEF SGP. Clasa este dotată cu diverse monstre de DEEE, ceea ce permite studierea și vizualizarea în detaliu a tipurilor de materiale din care sunt acestea compuse (plastic, metal, electronice, etc.).
În cadrul evenimentului dna Iana CALDARI, Agenția de Mediu a prezentat situația curentă privind implementarea mecanismului de Responsabilitate Extinsă a Producătorului la nivel național, câte și care sunt sistemele colective create și autorizate la nivel național și cantitățile de DEEE-uri colectate pentru anii de raportare 2020 și 2021.
Aurelia BAHNARU, președinte A.O. Centrul de Instruire și Consultanță „E-CIRCULAR”, afirmă că Economia Circulară vine cu soluții clare și ușoare pentru combaterea poluării cu DEEE. Deoarece reciclarea nu este cea mai fiabilă soluție privind gestionarea DEEE-urilor, implementarea conceptului de economie circulară ar putea ajuta producătorii să-și reducă semnificativ cheltuielile pentru procurarea materiei prime, prin reutilizarea componentelor echipamentelor electronice plasate anterior pe piață și colectate de la utilizatori la finalul ciclului de viață.
În cadrul atelierului au participat și reprezentanți ai sistemelor colective d-ul Mihail CARANFIL din cadrul Eco Save și d-ul Iulian GAMUREAC, Mold Control și care au împărtășit experiența sa despre întregul proces de gestionare DEEE (colectare, sortare, ambalare, depozitare temporară, valorificarea acestora, transportare către reciclatorul final) astfel încât la final, DEEE-urile să nu mai reprezinte un pericol pentru mediul înconjurător și sănătatea umană.
Harta puncte de colectare Eco Save: https://ecosave.md/puncte-de-colectare/
Harta puncte de colectare Univers Ecologic: https://b2b.accent.md/ro/pages/univers_ecologic/
Harta puncte de colectare Colectez.eu: https://colectez.eu/ro/collection-points
Harta puncte de colectare Eco-Green: https://ecogreen.md/
O hartă punctelor de colectare a e-Deșeurilor (DEEE-urilor) elaborată de A.O. Centrul de Instruire și Consultanță „E-CIRCULAR” și A.O. EcoDigital, realizată cu suportul Programului de Granturi Mici al GEF SGP Moldova, implementat de UNDP Moldova și în parteneriat cu Asociaţia Moldrec, EcoRecycling SRL și Colegiul de Ecologie o găsiți aici: https://e-circular.org/harta-puncte-colectare/