Studiul “Percepția și atitudinea locuitorilor populației privind colectarea selectivă a deșeurilor” este realizat în cadrul Proiectului “Gestionarea deșeurilor solide cu implicarea comunității” pentru 6 localități din r-ul Strășeni ( mun. Strășeni, satul Scoreni, comuna Lozova, satul Vorniceni, satul Negrești și satul Sireți), partea a Programului de granturi locale, lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Scopul principal al acestui studiu este de a determina „Ce cred locuitorii cu referire la organizarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor din localite, probleme întâmpinate, gradul de disponibilitate pentru a achita serviciul de salubrizare și participa activ în îmbunătățirea actualului sistem de gestionare a deșeurilor ? ” Datele colectate și analizate în acest studiu oferă o viziune clară referitor la situația existentă în domeniul gestionării deșeurilor și implicarea comunității în soluționarea acestor probleme.
Principalele subiecte analizate în cadrul studiului sunt:
- Оценка степени доступа населения к санитарно-техническим услугам;
- Analiza nivelului de satisfacție a locuitorilor în raport cu sistemul actual de colectare selectivă a deșeurilor aplicat în localitate; Evaluarea comportamentului de colectare separată a deșeurilor în rândul locuitorilor;
- Оценка возможности населения избирательно собирать отходы;
- Определение уровня тарифов, которые физические лица в выбранных населенных пунктах готовы платить за улучшение услуг по обращению с отходами;
- Качество услуг по обращению с отходами, предоставляемых жителям района органами местного самоуправления и т.д.