reciclare plastic

Ediția IV a Platformei de Dialog Online: Revista “Managementul Deșeurilor”, nr.33/2022

La 9 iunie curent, A.O. Centrul de Instruire și Consultanță e-Circular a fost gazda celei de-a IV-a ediție a Platformei de Dialog Online „Managementul Deșeurilor în Republica Moldova”, cu ocazia publicării numărului 33 al revistei trimestriale Managementul Deșeurilor. În cadrul evenimentului, au fost puse în discuție câteva din subiectele publicate pe paginile revistei, cu scopul de a facilita procesul de informare a participanților din diferite regiuni ale țării, din diverse domenii de activitate și preferințe ocupaționale, despre practici bune

Poluarea cu Plastic, un subiect de interes sporit în cadrul lansării campaniei „Fără Plastic mă simt Fantastic”

Luni, data de 05 iulie 2021, A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor a lansat oficial la nivel național campania – „Fără Plastic mă simt Fantastic”, alăturându-se astfel campaniei globale  #PlasticFreeJuly2021, la care participă peste 300 milioane de oameni din întreaga lume. Evenimentul a fost organizat cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul Proiectului  “Dezvoltarea capacităților organizațiilor societății civile” care este un proiect regional implementat de ERIM (anterior IREX Europe). În cadrul evenimentului de lansare, reprezentanți din