Статья

Impactul țigărilor electronice asupra mediului și sănătății!

Подробности

Дата публикации
14/10/2024
Автор
Роман Бахнару e-Circular

Astăzi, data de 14.10.2024 marcăm Ziua Internațională a Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE) – a 7-a ediție, o zi esențială pentru a atrage atenția asupra gestionării corecte a acestor deșeuri și a impactului lor asupra mediului. Tema din acest an: „Alătură-te vânătorii de DEEE-uri – recuperează, reciclează, reînvie!” ne încurajează să scăpăm de electronicele vechi ascunse în sertare, precum telefoanele mobile, cablurile sau USB-urile. Prin reciclarea acestora, contribuim la reducerea poluării, conservarea resurselor și economisirea de energie.

Nu toți cunosc că țigările electronice datorită compoziției lor diverse, sunt considerate DEEE-uri. Potrivit legislației naționale (H.G.nr.212/2018) acestea trebuie colectate separat de deșeurile menajere obișnuite și predate la puncte de colectare pentru deșeuri electrice și electronice sau deșeuri periculoase, în funcție de specificul componentelor lor.

Miliarde de mucuri de țigară sunt aruncate în fiecare an, poluând solul, mările și oceanele cu substanțe chimice toxice și materiale plastice artificiale dăunătoare.

Cu toate acestea, dezastrul ecologic este complimentat rapid cu un alt flux de deșeuri: țigările electronice[1]produs care în întreaga lume, precum și în Молдова ,  arată creșteri de vânzări.

Conform datelor statistice oficiale, doar în 2023 în Republica Moldova au fost importate țigări electronice și alte dispozitive de vaporizare electrice în cantitate de 6,9 tone, ceea ce estimativ ar însemna circa 100 mii de e-țigări.

Comercializat ca o alternativă mai puțin nesănătoasă pentru fumatul țigărilor de tutun, vapatul reprezintă o amenințare colosală pentru mediu și cel mai important pentru sănătatea populației, în special a tinerilor.

Care este problema cu țigările electronice?

Țigările electronice au explodat în popularitate în ultimii ani.

Acestea sunt utilizate în mod obișnuit de persoanele care doresc să renunțe la fumat, deși mulți tineri se apucă acum direct de vapat.

Date statistice pentru țara noastră nu sunt, dar putem constata că numai în Marea Britanie, numărul adulților care folosesc țigări electronice a crescut de la 1,7% în 2012 la 7,1% în 2019, potrivit Public Health England. Țigările electronice în sine vin în mai multe forme și dimensiuni. Unele sunt reutilizabile și pot fi reumplute cu  cartușe de plastic de unică folosință, în timp ce altele sunt în întregime de unică folosință.

„Având în vedere că piața vapatului este deținută în principal de industria tutunului, este legitim să ne întrebăm dacă vapatul este mai ecologic decât fumatul sau dacă industria tutunului a mers din rău în mai rău”, au scris cercetătorii Jérémie Pourchez, Clément Mercier și Valérie Forest într-o lucrare științifică pe această temă.

„O nouă amenințare asupra planetei noastre: deșeurile de vapori”, au adăugat ei.

Țigările electronice nu sunt reciclate!

Cheia problemei este că dispozitivele pentru vapare de unică folosință sunt rareori reciclate, doar 30% fiind reutilizate. Acoperite cu plastic viu colorat, ele folosesc metale prețioase – în special în bateriile lor cu litiu.

Țigările electronice de unică folosință sunt cea mai populară formă de vape, în special în rândul tinerilor.

În medie, acestea conțin 0,15 g de litiu, cu peste 1,3 milioane aruncate în fiecare săptămână doar în Marea Britanie, aceasta echivalează cu 10 tone de litiu pe an, echivalentul litiului din bateriile din interiorul a 1.200 de vehicule electrice.

Dar problemele nu se opresc aici. Pe măsură ce bateriile și plăcile electronice se descompun, vaporii eliberează substanțe chimice toxice în mediu, în timp ce carcasa lor se macină în microplastice dăunătoare. Atunci când sunt reciclate, componentele prezintă un risc de incendiu care creează o altă durere de cap chiar și atunci când sunt eliminate în mod corespunzător.

Majoritatea oamenilor nu iau in considerare ce se întâmplă cu țigara electronică atunci când o aruncă!

Aproape jumătate dintre tineri nu știu ce să facă cu dispozitivele uzate odată ce acestea nu sunt utilizate. Mai mult de jumătate raportează că le-au aruncat la gunoi, a constatat un studiu realizat de Truth Initiative, o organizație de conștientizare a fumatului și a vapatului. Pe de altă parte, producătorii nu oferă îndrumări clare cu privire la modul de eliminare a acestora sau promovează dispozitivele de vapare și țigările electronice ca fiind de unică folosință, în loc să încurajeze reutilizarea или reciclarea.

Din anul 2018 la nivel național a fost aprobat prin H.G.nr.212 – Regulamentul privind deșeurile de echipamente electrice și electronice. Producătorii de țigări electronice poartă răspundere inclusiv pentru gestionarea deșeurilor (DEEE-urilor) rezultate din produsele plasate pe piață, respectiv să facă oamenii conștienți de faptul că e-țigările nu ar trebui niciodată să fie aruncate la gunoi, dar să fie reciclate.

Imagini care prezintă diverse metode/recipiente pentru colectarea separată a țigărilor electronice (vape-uri)

Producătorii de țigări electronice pot implementa diverse strategii pentru a facilita colectarea deșeurilor generate de produse lor. În primul rând, ar putea să înființeze puncte de colectare în locații accesibile consumatorilor, cum ar fi magazinele de specialitate sau alte puncte de vânzare. Acest lucru ar face ca returnarea produselor uzate să fie mai convenabilă pentru consumatori și, în consecință, ar crește rata de colectare a deșeurilor. De asemenea, producătorii pot lansa programe de răscumpărare sau de recompensă pentru consumatorii care returnează dispozitivele uzate, stimulând astfel colectarea responsabilă și reciclarea acestora. Aceste programe nu numai că ar reduce cantitatea de deșeuri electronice, dar ar contribui și la conștientizarea importanței reciclării și a gestionării responsabile a deșeurilor.


[1] nota redacției: țigări electronice, e-țigări și dispozitive de vapare – sunt folosite ca sinonime în aceste articol, deși defacto sunt diferențe și asemănări în modul de funcționare și utilizare

Похожие статьи

стрелять