După succesul înregistrat în
2018, a doua ediție a International E-Waste Day (Ziua internaționala a
deseurilor de echipamente electrice si electronice) are loc pe data de 14
octombrie 2019. Ziua internațională a DEEE-urilor este o inițiativă a WEEE
Forum si are drept scop încurajarea utilizatorilor de a le preda în mod corect
conducând astfel la o creștere a ratelor de colectare și reciclare.
Anul trecut, peste 50 de organizații din 40 de
țări din întreaga lume au organizat numeroase tipuri de activități de
promovare, de la conferințe si seminarii, la activitati de colectare stradale
si în scoli, la campanii de social media, ghiduri și jocuri online.
Potrivit ONU, doar 20% din deșeurile electronice
globale sunt reciclate anual, ceea ce înseamnă că 40 de milioane de tone de
DEEE ajung la groapa de gunoi, sunt arse sau tranzacționate ilegal, fie tratate
într-un mod sub-standard. Toate acestea duc la pierderi uriașe de materii prime
valoroase și provoacă probleme grave în materie de sănătate, mediu și sociale
prin transferurile ilegale de deșeuri către țările în curs de dezvoltare.
Pascal Leroy, Director general WEEE Forum, a
declarat: “Volumul de deșeuri electrice și electronice este în continuă
creștere și conține multe materiale valoroase și periculoase care ar trebui
recuperate sau tratate corespunzător. Deși gradul de conștientizare a
consumatorilor cu privire la modul în care se elimină corect deșeurile
electronice creste, ne luptăm inca pentru a ne asigura că deșeurile electronice
sunt colectate și tratate de organizații care dispun de instalațiile și
canalele corecte, garantând astfel că acest lucru se face într-un mod
corespunzator, în condiții de siguranță și grijă față de mediu.”
În 2018, Comisarul european pentru mediu,
afaceri maritime și pescuit Karmenu Vella și-a exprimat sprijinul pentru
E-Waste Day spunând: “Este exact genul de eveniment de care are nevoie
Europa. Acesta crește gradul de conștientizare cu privire la importanța deșeurilor
de echipamente electrice și electronice, dar merge mai departe prin
evidențierea a ceea ce puteți face pentru a gestiona, reduce și recicla”.
Începând cu 2021, rata minimă de colectare ce
trebuie realizata anual va fi de 65% din greutatea medie a aparatelor puse pe
piață în cei trei ani anteriori sau, alternativ, 85% din DEEE-urile generate. O
astfel de rată ridicată de colectare este imposibil de realizat fără implicarea
consumatorilor, deoarece în prezent doar 35% din deșeurile electronice sunt
raportate oficial ca fiind colectate și reciclate, iar lipsa de conștientizare
a publicului împiedică statele să dezvolte economii circulare pentru
echipamente electronice.
Volumul de deșeuri electrice și electronice este în continuă creștere și
conține multe materiale valoroase și periculoase care ar trebui recuperate sau
tratate corespunzător. Deși gradul de conștientizare a consumatorilor cu
privire la modul în care se elimină corect deșeurile electronice creste, luptăm
inca pentru a ne asigura că deșeurile electronice sunt colectate și tratate de
organizații care dispun de instalațiile și canalele corecte, garantând astfel
că acest lucru se face într-un mod corespunzator, în condiții de siguranță și
grijă față de mediu.
Realizări în cadrul proiectului “Oraș curat cu e-Deșeu reciclat”
În cadrul proiectului “Oraș curat cu e-Deșeu reciclat” participă 74 de instituții din mediul public/privat și academic. În total au fost instalate 88 de tomberoane (80 pentru e-deșeuri de mici dimensiuni și 8 pentru e-deșeuri de mari dimensiuni). Este îmbucurător faptul, că tot mai multe instituții și reprezentanți a autorităților publice susțin proiectul și se implică în depășirea crizei de mediu create. În luna septembrie curent, am furnizat alte 40 tomberoane și pentru școlile din republică în cadrul campaniei lansate de Hai Moldova și ne-am propus drept scop pe parcursul lunii octombrie să se colecteze cât mai multe e-Deșeuri.
Peste parcursul lunii octombrie în jur de 60 mii elevi și studenți din peste 70 instituții de învățământ din țară sunt implicați în diverse activități de promovare și conștientizare. Este îmbucurător faptul, că tot mai multe instituții și reprezentanți a autorităților publice și agenți economici susțin proiectul și se implică în depășirea crizei de mediu create.
Cu ocazia Zilei Internaționale a e-Deșeurilor, Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor, invită toți beneficiarii proiectului “Oraș curat cu e-Deșeu reciclat” dar și întreaga comunitate să participe activ în acțiuni de protecție a Mediului prin promovarea reciclării și valorificarea celei de-a șaptea resurse și anume reciclabilele “e-Deșeuri”. Scopul este să se colecteze cât mai multe e-Deșeuri în luna octombrie și să debarasați instituțiile de e-deșeuri istoric acumulate dar și extrem de toxice și dăunătoare sănătății.
No comments yet.