Despre proiectul: Oraş curat cu e-Deşeu reciclat

Poluarea cu DEEE-uri este una din cele mai mari preocupări la nivel global. Societatea informațională indiscutabil oferă multiple avantaje care de altfel au devenit practic indispensabile. Cu toate acestea, revoluția informațională implică și o creștere exponențială a consumului de tehnologii, respectiv şi a generări mereu în creștere de deșeuri electronice.  Nu suntem în măsură să influențăm cantitatea acestor deşeuri, dar putem în schimb să le reintroducem de fiecare dată în circuitul economic din momentul în care devin deșeuri prin colectare şi reciclare!

Una din problemele cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv şi municipiul Chişinău și care rămâne a fi nesoluționată până la moment, este gestionarea incorectă a deșeurilor, în special, a celor de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri) și a bateriilor portabile uzate, denumite în continuare “e-Deșeuri”. Din lipsă de informare și conștientizare, o mare parte a populației continuă să depoziteze/arunce aceste deșeuri periculoase împreună cu restul deșeurilor menajere. În consecință, substanțele toxice conținute în e-Deșeuri (mercur, plumb, nichel, cadmiu, litiu, etc.) ajung în sol și ape, iar apoi prin contaminare, afectează negativ mediul ambiant. În final, au de suferit oamenii de pe urma consumului de produse poluate, afectându-și de multe ori ireversibil sănătatea, din moment ce metalele conținute în DEEE-uri și baterii provoacă alergii, sterilitate, pierderi de memorie, boli de inimă, cancer, etc.

Proiectul “Oraş curat cu e-Deşeu reciclat – Reciclează azi pentru sănătatea ta de mâine”, l-am gândit cu mult timp în urmă, treptat ideile dar şi abordarea au prins un contur mult mai complex. Analizând situația la  nivel național dar şi preluând o serie de bune practici deja aplicate în multe ţări europene, am decis să dăm start unui proiect verde şi circular, axat nu doar pe problema protecției mediului şi reducerii poluării, dar şi pe valorificarea corectă a e-Deşeurilor, şi reintroducerea acestora ca resurse noi în procesul de producere, din moment ce majoritatea acestor deșeuri sunt constituite din componente ce conţin materiale valoroase, care pot fi recuperate prin reciclare și readuse astfel în circuitul economic contribuind la creșterea economică a țării. Prin astfel de acțiuni, vom reuși reducerea contaminării mediului cu substanțe chimice periculoase dar și riscul de expunere la diverse boli a populației în conformitate cu prevederile obiectivului 9 al Strategiei pe Țară GEF SGP (Promovarea şi susţinerea eliminării POP şi a poluanţilor chimici de interes global la nivelul comunităţii).

Proiectul este elaborat de A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor sub patronajul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului în parteneriat cu Asociaţia Moldrec, Primăria mun. Chişinău şi cu suportul Programului de Granturi Mici al GEF, implementat de PNUD.

Prin intermediul proiectului ne propunem să asigurăm locuitorii mun. Chișinău cu o rețea de colectare a e-Deşeurilor, inclusiv asigurarea posibilității ultimului deținător al deșeurilor de a le putea preda gratuit Asociației Moldrec pentru a putea fi ulterior supuse reciclării, în acest mod contribuind direct la reducerea cantității de deșeuri depozitate la groapa de gunoi, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din deșeurile nevalorificate și, implicit la protejarea mediului înconjurător și a sănătății populației.

Planificăm crearea a 80 puncte de colectare a DEEE-urilor în cadrul instituțiilor beneficiare (reprezentanţii din sectorul public și privat, inclusiv instituțiile din învățământul liceal şi universitar, dar şi câteva biblioteci din zona mun. Chișinău). Fiecare din aceste instituții vor primi câte un tomberon pentru colectarea corectă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, inclusiv şi bateriile portabile uzate. Totodată, fiecare din instituțiile beneficiare a proiectului vor fi monitorizate și vor beneficia de suport informațional și logistic. Pe durata proiectului vor fi elaborate o serie de publicații axate pe analiza situației la zi în domeniu, derularea proiectului, dar și rezultatele înregistrate – asigurându-se astfel transparenţa implementării proiectului.

Din momentul creării rețelei de colectare a e-Deșeurilor, la nivelul mun. Chișinău se vor întreprinde toate măsurile necesare pentru informarea, instruirea și implicarea activă a beneficiarilor în colectarea și depozitarea e-Deșeurilor în tomberoanele oferite, evitând astfel aruncarea acestor deșeuri periculoase la rampa de gunoi sau depozitarea cu anii în spațiile din oficii, școli sau chiar în locuința personală. Un rol important al acestui proiect este și sporirea nivelului de conştientizare a populaţiei, în special a copiilor despre utilizarea corectă, depozitarea şi eliminarea substanţelor chimice şi a deşeurilor. Pe parcursul implementării acestui proiect, toţi participanţii de la mic la mare vor învăţa ce reprezintă DEEE-urile, cât de periculoase pentru sănătate şi mediu pot fi, dar şi ce valoare au ele atunci când sunt reciclate corect.

Ţinem neapărat să precizăm că obiectivele proiectului sunt tangenţiale cu obiectivele prevăzute în Strategia de gestionare a deşeurilor pentru perioada 2013-2027, Legea nr.209 privind deșeurile, Regulamentul privind DEEE-urile și cerințele Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, cap.16  cu privire la gestionarea deşeurilor, implementarea metodelor progresive de colectare, reciclare, valorificare şi depozitare a deşeurilor. În acest sens, proiectul va oferi agenților economici în calitate de producători care cad sub incidența principiului responsabilității extinse, instrumentele minime necesare de inițiere a campaniilor de colectare şi conștientizare (cu reflectarea ulterioară a informației în planul de acțiuni prezentat MADRM).

Un rol important revine tinerii generații (elevilor şi studenţilor), care împreună cu profesorii vor gestiona proiectul în cadrul instituțiilor de învățământ. Ei sunt cei care vor organiza cât mai multe lecții deschise, expoziții de desene şi eseu, workshop-uri şi ateliere practice şi creative. Vor învăța să organizeze campanii de informare şi mobilizare în cadrul instituțiilor de învățământ. Noua generație digitală este absolut dependentă de utilizarea gadgeturilor şi nu condamnăm acest lucru. Se dorește însă ca ei să înveţe că fiecare iPhone, tabletă, etc., atunci când nu este funcțional sau poate modelul este învechit, trebuie transmis spre reciclare, pentru a putea valorifica corect metalele preţioase din el, reducând ulterior presiunea asupra mediu.

Prin intermediul acestui Proiect, se doreşte să se demonstreze că deşeurile au o valoare economică şi că ele în mod sigur şi transparent vor ajunge la reciclare.  Vă invităm pe toţii cei care îşi iubesc oraşul şi Ţara să vă implicaţi în această acţiune naţională!               

Pentru înregistrarea instituției de învățământ în cadrul proiectului “Oraș curat cu e-Deșeu reciclat”, rugăm să completați formularul de participare https://goo.gl/forms/jtUfC8voOnbh0KTw1

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.