Elevii din 14 IÎPT acum știu să sorteze corect deșeurile

Peste 1 mie elevi din Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic au fost instruiți cum se colectează selectiv deșeurile

În perioada noiembrie-decembrie curent, A.O. “Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor” în cadrul proiectului “ Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a condus o serie de instruiri în domeniul colectării selective a deșeurilor pentru elevi și cadre didactice din cadrul a 14 instituții de învățământ profesional tehnic, care pe parcursul proiectului vor fi asigurate  și cu tomberoane specializate pentru colectarea a 6 categorii de deșeuri (plastic, hârtie, sticlă, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice și deșeuri organice).

Reieșind din obiectivele asumate de GIZ în vederea realizării acestui proiect, care de altfel, transpune și obiectivele Programului de promovare a economiei „verzi” în Republica Moldova pentru anii 2018-2020, prin sporirea nivelului de cunoștințe privind economia „verde” și dezvoltarea durabilă în rândul elevilor și studenților cu cel puțin 30%, inclusiv promovarea școlilor ecologice și a școlilor pentru dezvoltare durabilă, A.O. AVD a elaborat un curs de instruire  în domeniul colectării selective a deșeurilor, ce are drept scop modelarea comportamentului și formarea unor deprinderi durabile și eco-responsabile în rândul elevilor și cadrelor didactice.

În realizarea acestor instruiri am pornit de la ideea că școala joacă un rol foarte important în formarea unei deprinderi ecologice și verzi aplicabile în condiții casnice, în cadrul școlii, dar și în multitudinea de activități verzi la nivel profesional. Cei peste o mie de tineri instruiți în domeniul colectării selective a deșeurilor sunt adulții și factorii de decizie de mâine, iar atitudinea și educația pe care o primesc în prezent le va influența comportamentul pe viitor.

Din moment ce școala constituie un element de bază în conturarea unor deprinderi și viziuni corecte în rândul elevilor, indiscutabil, un rol important în formarea și pregătirea personalității tinerelor generații și pregătirea lor profesională în cadrul instituțiilor de învățământ revine cadrelor didactice. Conceptul instruirilor pentru cadrele didactice/manageriale urmărește în primul rând informarea și conștientizarea grupului țintă cu referire la importanța și necesitatea implementării unui management eficient a deșeurilor în cadrul instituției de învățământ și cămin, fapt care ar contribui la eficientizarea consumului de resurse, minimizarea impactului asupra mediului și sănătății.

Pe parcursul celor 14 instruiri, A.O. AVD conform metodologiei și a ghidurilor elaborate privind colectarea selectivă a deșeurilor, a pus accentul în mod prioritar pe: 

  • Dezvoltarea capacității profesorilor de a promova interesul elevilor pentru problema deșeurilor și a reciclării, dar și de a-i informa cu privire la aceste aspecte;
  • Asimilarea de către elevi a unui set de valori și informarea lor în legătură cu mediul înconjurător și importanța sortării drept deziderat pentru reciclare;
  • Sprijinirea elevilor, prin aplicațiile practice propuse, pentru a-și forma și consolida abilitățile necesare identificării problemelor cu care se confruntă natura și societatea;
  • Stimularea gândirii critice a elevilor privind schimbările eco-responsabile din școală și din vecinătate;
  • Creșterea impactului educațional al activităților de mediu asupra elevilor prin promovarea instrumentelor educaționale active ce vor dezvolta compentențe verzi;
  • Promovarea spiritului civic într-o manieră practică, prin implicarea elevilor în acțiuni concrete de colectare selectivă și reciclare, precum și însușirea unor comportamente prin parcurgerea activităților inter- și trans disciplinare.

Utilizând instrumente interactive de instruire (jocuri cu elevi, video-uri informative, mostre de materie primă obținută prin reciclare), elevii împreună cu cadrele didactice au făcut cunoștință cu 6 categorii de deșeuri, modalități practice și corecte de sortare a acestora, recomandări de raționalizare a consumului de resurse, cum trebuie gestionate deșeurile periculoase și nu în ultimul rând care este beneficiul economic al celei de-a 7-a resursă „reciclabilele”.

Instruirile pentru cadrele didactice au fost realizate separat, fapt pentru care, aceștia au primit un set structurat de informații referitor la cadrul legal național privind managementul deșeurilor; reguli de colectare selectivă a deșeurilor; Salubrizarea sanitară și colectarea deșeurilor conform „Normelor și regulilor de exploatare tehnică a fondului locativ” și nu în ultimul rând practici eficiente de oorganizare a colectării selective la nivel instituțional.

 Aprecierea nivelului de înțelegere și utilitate a cursului de instruire de către  participanți

  • “Prin intermediul acestor instruiri am reușit să identificăm mai multe soluții la problema gestiunii incorecte a deșeurilor la nivel instituțional (deșeuri aruncate în amestec, consum nerațional de resurse, elevi și personal neinformat, lipsa unei infrastructuri de colectare, etc.)”.

Corina  Munteanu, Colegiul de Ecologie

  • “Este necesar și important să fie organizate astfel de instruiri pentru educarea tinerei generații și astfel vom avea un mediu ambiant mai curat, prin urmare mai sănătos”.

Aculina Marandiuc, Director adjunct – Centru de excelență în medicină și farmacie “Raisa Pacalo”

  • “Împreună cu elevii, care urmează și ei să disemineze informația în rândul colegilor, am înțeles cât de important este să facem alegeri corecte în calitate de consumatori de resurse și generatori de deșeuri. Este uimitor cum fiecare deșeu tratat corect se transformă într-o nouă resursă”.

Victoria Bercu, Director Colegiul Alexei Mateevici

  • “Dorim ca astfel de proiecte să fie implementate și în localitatea de baștină – să fie instalate tomberoane și instruiți locuitorii localității, deoarece la  moment toate deșeurile se aruncă la groapa de gunoi a satului” Lilian – student, Școala Profesională nr.2
  • “Pentru noi a fost ceva nou, ceva ce ni-a lăsat fără cuvinte – să aflăm că plasticul, în special sticlele de apă (din plastic) care se consumă practic zilnic – se descompun în natură circa 500 de ani”  studenți, Școala Profesională nr.10

Conform proiectului, după seria de instruiri, urmează ca fiecare din cele 14 IÎPT să fie asigurate cu tomberoanele specializate pentru colectarea deșeurilor. Prin urmare, în baza cunoștințelor acumulate, atât elevii cât și cadrele didactice vor putea gestiona eficient deșeul generat, fiind responsabili ca fiecare deșeu să ajungă în tomberonul potrivit, pentru ca ulterior acesta să fie preluat  stația de sortarea a operatorului autorizat pentru evacuarea, sortarea și reciclarea deșeurilor.

No comments yet.

Leave a Reply